Lettres de musiciens à l’Europe # Roumanie

23/04/2019

Codrin Emandi, violoniste à l’Orchestre philharmonique de Timisoara et directeur artistique du festival de musique ancienne de Timisoara.

Chère Europe,

Parmi les puissances de ce monde, tu peux t’imposer aussi et ainsi : en tant que territoire où l’Ode à la Joie côtoie des étoiles communautaires. De par la tradition musicale des harmonies grégoriennes, tu es peut-être plus proche des valeurs des libertés démocratiques qui sont, comme la musique, empreintes de dignité, tragiques, presque toujours fragiles et, par conséquent, mélancoliques. Sans l’ineffable de la musique – de Palestrina à Brahms et de celui-ci aux Pink Floyd – notre vie commune tombe souvent, victime de la ”musique” de la botte au rythme de fanfare militaire. Ne serait-ce que pour cette raison, et il suffirait amplement pour que nous restions proches de tes idéaux où la musique n’en est pas la dernière. 

 

Dragă Europa,

Între marile puteri ale lumii te poți afirma și așa, sau poate că, - de ce nu? - mai ales așa, ca lume a Imnului Bucuriei care stă alături de stindardul cu stelele comunitare. Poate că prin tradiția ta muzicală din vremurile armoniilor gregoriene ești mai aproape de valorile libertăților democrației care sunt, aidoma muzicii, demne, tragice, mai întotdeauna fragile și (de aceea) melancolice.  Fără inefabilul muzicii - de la Palestrina la Brahms, și de acolo la Pink Floyd – viața comunității cade victimă întotdeauna ”muzicii” pasului de cizmă pe ritm de fanfară militară. Și doar pentru asta, și ar fi destul să stăm aproape de idealurile tale în care muzica nu este cea de pe urmă.

 

Dear Europe,

Between the great powers of the world can you say so, or maybe - why not? - especially so, as the world of the Joy of Humor, which stands beside the banner of the community stars. Perhaps your musical tradition in the times of Gregorian harmonies is closer to the values of democratic freedoms that are, like music, dignified, tragic, always fragile and (hence) melancholy. Without the ineffable music - from Palestrina to Brahms, and from there to Pink Floyd - the life of the community always falls victim to the "music" of the boot step on the rhythm of the military fanfare. And just for that, and it would be enough to stay close to your ideals where music is not the last.

Pour lire la suite ( %) choisissez votre offre :

Abonnement à La Lettre du Musicien

abonnement digital ou mixte, accédez à tous les contenus abonnés en illimité

s'abonner
Cet article premium

Acheter cet article
Pack (crédité 12 €)

10 €

Acheter un pack
Mots clés :